Cosmin Contra, fost selecționer și actual antrenor al lui Dinamo, a explicat de ce România a pierdut partida cu Islanda din barajul pentru EURO. Tricolorii au cunoscut eșecul, în deplasare la Reykjavik, scor 2-1, golurile fiind marcate de Gylfi Sigurdsson ’16 şi ’34, respectiv Maxim ’63 (penalty).
„Tricolorii” nu vor participa la Campionatul European, turneu ce va fi găzduit și de Bucureşti.
„Antrenorul naționalei este cu ei acolo, știe ce probleme medicale apar. Din cauza accidentărilor lui Dragoș Grigore și Chiricheș, au apărut jucători fără experiență în locul lor, iar la noi din păcate, se vede că trei – patru absențe contează foarte mult”, a spus Cosmin Contra, conform Realitatea Sportivă.
„Și la mine a fost o atmosferă frumoasă, sunt lucruri care se întâmplă. S-a văzut până acum munca lui Mirel Rădoi, chiar dacă am fost neinspirați în acest meci…Acum nu trebuie să trecem în partea cealaltă, el trebuie să fie spijinit în continuare. Susținerea mea o are”, a mai afirmat actualul tehnician al lui Dinamo.
România, după ratarea calificării la EURO, evoluează azi, 11 octombrie, în meciul cu Norvegia. Partida are loc în Liga Națiunilor, de la ora 19:00, pe Stadionul Ullevål, din Oslo, iar Mirel Rădoi poate alinia cel mai bun „11”. „Au sosit, în cantonamentul naționalei de la Radisson Nydalen din Oslo, rezultatele testului COVID efectuat ieri dimineață. Este vorba de testarea oficială UEFA pentru partida cu Norvegia de azi, ora 19:00. Toți tricolorii și membrii staff-ului naționalei au rezultate negative! Hai, România! Luptăm împreună!”, anunță frf.ro.
Partida Norvegia – România, din grupa 1 a Ligii B din Liga Națiunilor, este una foarte importantă pentru băieții lui Mirel Rădoi. Meciul, care se va disputa la Oslo, va fi transmis în țara noastră de PRO TV și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER